E normal să fii atras de magie și de forțe ale spiritualului. E în natura noastră umană deoarece așa suntem programați. Ceea ce ne atrage spre spiritual și divinitate vine din interior, din sufletul nostru. Atunci când ne-am născut am fost înzestrați cu un Corp, O Minte și  Un Suflet. Ele actionează precum o căruță trasă de cai și mânată de vizitiu… Corpul fiind trasura, sufletul reprezintă vizitiul iar caii reprezintă mintea.

Fiind atras de tot ce inseamna magie si neconventional te vei găsi la scurt timp în medii care vorbesc despre supranatural și divinate. Deși unele convingeri din alte religii ți se v-or părea interesante cel mai bine e să gasesti refugiu în religia cea mai aproape de tine și sufletul tău. De exemplu dacă te-ai nascut în India e normal să studiezi hinduismul, la fel cum dacă esti din România, creștinismul va fii parte din viața ta.

Dacă stai să compari religiile între ele ai să descoperi foarte multe asemănări, cea mai importantă dintre toate fiind: „iubește-ți aproapele!” Nu e neaparat să urmezi religia caracteristică locului unde te-ai născut, deși probabil ai ajuns în acel loc dintr-un motiv anume(nimic nu e întâmplător nu-i așa?).

Urmează convingerile care ți se par cele mai apropiate de sufletul tău și cel mai important nu uita că ce dai aia și primesti….cum zicea prietenul Justin Timberlake: what goes around comes around…

 

Lasă un comentariu